Magie de univers albastru

Am calatorit in culori pe care nu le mai vazusem niciodata. Ce sentiment pur, profund si sensual.
Ce sentiment neasteptat... venind atat de tarziu de atat de departe. Si ce bine ca se intampla asa.
Te-ai inaltat din ireal in lumea amara pe care o traiesc zi de zi. Esti la o zi departare. Dansam dansul soarelui si lunii.

Orele trec in ritmul lor grabit, dar cand te ascult timpul moare. Esti secunda care trece si te traiesc asa cum nu am trait niciodata.

Si ma gandesc la departare. Ma simt neputincioasa in fata spatiului, vezi? Pentru ca timpul nu mai e de mult o problema. Esti timpul meu.

Esti mereu acolo, sublima prezenta a celui pe care l-am visat de cand am deschis ochii de pe cerul copilariei.

Cavalerul meu in armura de aur, inorog salbatic, print asteptand dansul ielelor pitulat printre salcii, nectar interzis, rasarit si apus.

Pentru tine

Cine sunt eu?

Tu mi-ai ales deja o identitate. Mi-ai gasit aripile spui? E bine. Le credeam de mult pierdute pentru totdeauna.

Ar trebui sa-ti multumesc? Fie! Sa zbori mai inalt decat mine.

Insa aripile... mi-au zdruncinat putin monotonia mersului pe jos. Si bucuria de a simti tarana calda sub talpi. Acum imi lipseste roua.

Aripile astea ma duc prea departe. Nu mai stiu sa zbor cu ele. Ma simt de parca mi-as fi gasit o identitate in timp ce am pierdut o alta.

E greu sa fiu cu tine, stii? Aripile astea ma poarta departe. Dar parca zburam in directii opuse. Parca nu avem acelasi drum. Parca...

Nu mai stiu cine sunt. Si ma intreb daca am fost vreodata. Nu-mi amintesc decat copacii goi intr-o iarna fara Craciun. Si stiu sigur ca am avut multe veri.

Spune-mi tu cine sunt, daca tot mi-ai gasit aripile. Daca tot a trebuit sa le gasesti.

De ce...

Spune-mi de ce, atunci cand ploua, palmele tale ard ca fulgere lovindu-se de pietre?
Ce teama ascunzi in ochi si in cuvinte? Ce zboruri te indeamna spre genuni? Ce ape-ti ard adancul, necuprinsul? Ce zbucium surd? Ce dor nebun?
Spune-mi de ce te-nfrupti pe saturate cu orice fruct cules din colb? Nu stii ca poamele cele mai dulci isi leagana-n secret povara carnii departe de pamant?
Spune-mi de ce te amagesti ca noaptea va vindeca angoasele de zi? De ce iti spui ca totul e zadarnic cand nici macar in infinit nu crezi? De ce te-mbeti cu propria-ti fiinta si spune-mi... totusi de ce nu ma vezi?

Te-am visat

Te-am visat in ultimul cantec. Aveai aripi de inger negru si parul un val de noapte. Apoi s-a petrecut o metamorfoza... ai crescut pana la cer, dintr-o data: un titan. Si erai departe. Asa de departe...

Ne desparteau un ocean si sapte vai aprinse de apus. Aveam o floare alba in par si roua in ochi. Nu intelegeam de ce trebuia sa fii atat de departe. Imi era greu sa-ti vad ochii, si se apropia furtuna.

Tema imi incolacise trupul in stransoare de sarpe. Te priveam in zare fara a te vedea de fapt. Stiam ca esti acolo si-mi doream sa-ti aud vocea pe care o stiam blanda, adanca... vocea unui profet. Vocea ultimului profet si vocea unei iubiri imposibile.

Dintr-o data visurile uitate intre foi inchise in cutia cu amintiri s-au razvratit si au scapat de sub povara altor vise. Naluca imi infiora din nou visele cu mai multa putere, asa... ca tunetul de noapte. Si Naluca... avea un chip, avea o voce, avea un nume. Numele tau.

Mi-ai dat putere sa cred si putere sa sper.

Tu...

Tu ai in suflet fulgerul de noapte
Cel nestiut de zei si de atei
Te simt in suflet ca pe-o rugaciune
Si plang cand ma gandesc la ochii tai.

Ma plec la adancimea unui gand,
Si fiecare val e alt destin
Am viata-ncatusata intr-un cant
Pe care nu-l patrunde nici un chin.

Tu prea departe, blanda resemnare
Si ascutita-i vraja, iar si iar,
Te simt in cea din urma incarnare
Si esti intaiul zbor de chihlimbar.

Ploua ca un blestem

Si inima ta inca ma arde.

Imi respiri pe tampla si simt sarutul lui Dionisos din nou. Ca un fir de pelin. Ce amar ti-e destinul

De ieri mi-ai promis ambrozie. Si ai uitat. Ca Dionisos. Si el ne-a uitat. Isi mai aminteste doar vinul. Si ca s-a nascut undeva in Tracia. Atat.

Tu ce iti mai amintesti?

Prima ploaie?

A fost in februarie.

Prima ninsoare? Nu am avut-o niciodata.

Primul rasarit? L-am petrecut in singuratate. Tu erai cu pelinul lui Dionisos.

Primul apus? Lumea ta nu are soare.