Uitare...

Am uitat. Am uitat sa scriu. Nu pentru ca a venit primavara si m-am bucurat de razele de soare. Aici soarele uita sa iasa dintre nori. Am uitat pentru ca... pentru ca timpul si-a lasat povara pe umerii mei; pentru ca mi-a pus pe pleoape pecetea indiferentei. Si mi-a fost frica sa recunosc.

Dar in vreme ce uitarea ma tinea in plasa ei nevazuta can intr-o panza de paianjen, m-am transformat din larva in fluture. Am invatat sa zbor. Asa ca uitarea are partile ei bune. Uitarea te trasforma adesea in ceva neasteptat. Uneori e bine sa uiti. Alteori e mai bine sa ierti. Si cel mai des e bine sa zbori. Ori sa inveti sa zbori, asa cum am invatat eu de cand am uitat sa scriu. Oare am sa uit vreodata sa zbor?