duminică, 30 decembrie 2007

Craciun


E timpul sa fim buni si sa iertam pacatul celui ce ne-a umilit.
Lumina mangaie furtuna si-n suflet geru-i risipit
E primavara in ninsoare, miroase a mar si-a con de brad
E pace in albul zapezii cand ne-amintim ce am uitat:
Sa daruim masura clipei gatita-n straiele iubirii
Se sa avem in darul nostru speranta blanda a regasirii
Sa invatam ca-n pragul iernii viata renaste-n stea de sus
Ce a aprins cerului nostrul crucea credintei in Iisus.

sâmbătă, 15 decembrie 2007

Dincolo de porti

Asculta, inima bate: doi pasi inainte de a-ti atinge mana. Doi pasi inainte de a te cuprinde in brate.

Ai vrea sa stii ce simt acum, ai intrebat si iti raspund...



Dincolo de porti te asteapta iubirea: blanda si dulce, cum nu ai simtit-o vreodata. Are aripi de inger, cum ti-ai visat de atatea ori, si ochi de jad sa te priveasca in suflet, asa cum nu te-a privit vreodata o alta fiinta inaripata.

Dincolo de porti te asteapta o inima ce pana acum s-a simtit incatusata in lanturi de plumb. Mana ta o va elibera. Zambetul tai ii va da inapoi focul pierdut si ai sa auzi voci de sirene incantand inceputul unei iubiri pe care nici timpul nu va putea-o incatusa vreodata. Si nimeni pe lume si-n ceruri nu o va invinge.

Dincolo de porti te astept eu, asa cum nu am asteptat nici o minune. Si cred cum nu am mai crezut. Si simt cum nu am mai simtit. Si stiu, cum nu am mai stiut.

vineri, 14 decembrie 2007

Pasiune

Te astept ca pe o inchinare, te doresc ca pe un vis al copilariei, un vis de undeva de departe, un vis pe care nu l-am uitat dar nici nu mi-l mai aduc bine aminte.

Te astept si simt cum cresc in mine aripi de dor. Noroc ca mai am inca sandale de plumb, altfel as zbura peste mari si paduri si nu m-ai gasi aici. Inca trei clipe si o sa-ti sarut ochii cu buze fierbinti. Inca trei clipe si o sa las lumea sa zboare fara mine. O sa ma lepad de aripile astea salbatice, de dansul de nimfa pagana, ca sa fiu a ta pe vecie.

Stii cum? Ca in povestile copilariei. Ca in lumile pe care mi le-am imaginat dar nu am crezut ca le voi putea cladi vreodata. Tu-mi dai atata putere. Viata, lumina in ochi, speranta. Si nici nu mai credeam ca speranta, vietate mica si speriata, se mai ascunde in lumea de aici.

Imi amintesc murexul si palatele de clestar in care alergam cautand chihlimbar. Si ochii tai urmarindu-ma de pretutindeni. Multiplicarea stranie a ochilor tai, ochi de cerb! Ce bine imi era sa ma simt protejata de prezenta ta. Ce pustie mi-a fost viata cand am incetat sa mai cred. Ce bine e acum si totusi... ce teama imi e sa-ti prind mana. Om de jad, om de jad! Plasmuire a imaginatiei unui copil singur si trist. Ce minune ca existi. Ce minune.

Ma gandesc la tine si plang cu lacrimi albastre de cantec. Surad si-mi privesc chipul in oglinda unui lac adanc din care se adapa inorogii. Sunt inconjurata de larma de zane nemuritoare si soare. Iubesc. Si acum inteleg: esti prima iubire si ultima.

miercuri, 12 decembrie 2007

Iarta-ma


Uite. Ca sa ma ierti ca am indraznit sa fiu cu patru pasi inainte de tine eu insami.

Ia-mi inima-n furci, hai! Intinde-mi pocalul de ciuda mocnita, sa-l beau pe indelete. Il merit - cred eu. De ce... inca nu stiu. Sau poate nu vreau sa inteleg. Sa accept...

Sa-mi pierd ultima urma de identitate? Renunta. Ai patru pasi sa mai faci. Si in loc... tu-mi porti sufletul rastignit pe o cruce ce nu o pot duce. Nu-i lemnul usor. Dar ce cruce-i usoara?

Hai, ai inca patru pasi rabdare! O sa ma prinzi de mana si o sa stii, ca trandafirul albastru are un nume, un orizont si o inima verde sa-i bata seva dadatoare de viata. Nu-i frange puterea.

Uite, ia floarea aceasta acum si poart-o la piept inca patru soapte: te iubesc, te doresc! patru pasi, patru soapte ce canta cu tine de poti sa le auzi. Asculta secunda... Asculta si ora. Asculta iubirea de-aici, de acum. E darul ce-asteapta patru pasi mai departe!

marți, 11 decembrie 2007

Cinci pasi, inca cinci...

Unde esti si de ce nu esti aici?
Si de nu esti inca, imi canta un cinci. Suna adanc ca un clopot batran, ca toaca batuta de maini fara prihana, ca vocea de inger atingand dumnezeul ce fara odihna imparte iubire, dreptate si stropi de albastru.

Cinci pasi. Inca cinci.

Si o sa te am ca pe intaia ruga din noapte, cand cerul imi era atat de aproape si timpul era de atins! Cinci pasi si, o, doamne, tu ai sa-mi prinzi chipul in palme sa-i dai cea dintai binecuvantare... o mantuire nesperata: aghiasma pe care nici ingerii nu o vor avea-o vreodata.

Cinci pasi. Inca cinci.

Iubire, ce vraja te tine departe? Auzi cum te cheama bachata, danseaza cu inima mea. Cinci pasi spre-mplinirea unui destin de cuvant si de gand. Cinci pasi si o sa ma prind pe adancul din inima mea ca tu ai sa gusti nemurirea pe buze aprinse de vant. Cinci pasi sa ma simti ca pe-un susur de ape ce bland se revarsa pe pietre de munte.

Cinci pasi. Inca cinci.

Cinci pasi...

Indrazneste!


luni, 10 decembrie 2007

Sase pasi spre absolut

Alearga, gand salbatic, adu-l la mine! Un pas, inca un pas... inca sase!
Adu-mi ambrozia, adu-mi lumina de miere din soapta iubirii, adu-mi nectarul, adu-mi acel vis de chihlimbar ce-mi poarta inima in palme ca pe un talisman. Adu-l la mine!

Alearga, gand salbatic, si spune-i ce mult imi lipseste atingerea mainii lui si ce mult imi doresc sa il simt mai aproape. Un pas, inca un pas... inca sase!
Ieri au fost bacante, azi zbori!

Alearga, gand nebun, peste nori. Poarta-ti menirea-n galop sa simt norii batandu-mi in tample cu aripi de zburator nevazut. Ispita in sange. Alearga, alearga, caci nu mai e mult! Un pas, inca un pas... inca sase!

duminică, 9 decembrie 2007

Bacante acum

In lumea mea canta Dionisos acum.
Clipa e atat de salbatica, pagana, ca o blasfemie.

Tanjesc dupa gustul iubirii pe buze, si-l inlocuiesc cu binecuvantarea vinului spumos. Ce incercare patetica de a-mi aduce lumina.

Mai e atat de putin...
Inca 7 pasi, poate sase in curand. Vad capatul drumului si-mi pare atat de departe.

Ceva in mine se frange c-un zgomot surd: incertitudinea?

Ceva in mine canta cu sipot de argint... care nu e argint. Ce e oare?

Intreg trupul mi se razvrateste impotriva asteptarii. Vrea totul acum. Acum. Acum.
In ritm sacadat, in dans de bacanta. Vrea totul acum.

Inca un pahar. Si o tigara de foi.
Acum.

Timpul e relativ imi spui? Crezi? Sa fii tu in locul meu sa astepti? Ai spune acelasi lucru?
Sa-l astepti pe cel care l-ai asteptat mereu. Sa-l stii in drum spre tine si totusi...

7 pasi, poate 6!
Acum!

Danseaza bacante, danseaza Dionisos. Danseaza.

marți, 4 decembrie 2007

Zbor pagan

Plutesc in albastru. Eu, condor grabit, simt vantul in par de ceata si flori.
Atat mi-s de dragi zarea si marea cu valuri batute de soare si nori
Ca simt cum in fiece zbor dezleg un descantec de roua in zori
Si-n freamat de vise ating cu aripi de inger cocori.



Ma-nchin c-o blanda inchinare: lumina s-o strang in argint
Sa am inceputul in zale si rugi de-mplinire in gand
Sa simt cum imi canta fecioare, si-n piept rasaritul sa-l simt
Sa fiu cea din urma-nchinare, sa fiu cel din urma cuvant.

Ma leg prin destin sa culeg albastrul din freamat si vis
Sa prind un blestem in culoare, sa-nving cel din urma abis,
Sa plang ca un ultim ateu de Sfantul cel Sfant neatins
Sa fiu neintinat curcubeu, sa-ti fiu adevar, sa-ti fiu vis.

for Phil- with love.

vineri, 30 noiembrie 2007

Argint si abanos-

Ai mai vazut cai de lumina cu copite de argint peste mari de jad, asa cum e marea noastra? I-ai mai auzit vreodata batatorindu-ti tamplele cu tropote de aur?

Azi a plouat, ca in fiecare zi. Aici e mereu sarbatoare - cumva cerul binecuvanteaza pamantul in fiecare zi - prea rar doar cu roua si soare. Dar azi a fost o ploaie calda, blanda - o ploaie imbietoare. M-am plimbat, cum o fac de atatea ori, respirand mirosul ploii. M-am plimbat ascultandu-mi pasii - si ecoul pasilor mei mi-a amintit de tropotul cailor: un ecou reverberat de peretii catedralei ce vegheaza de secole piata din centrul orasului. Mi-am umplut sufletul de ploaie si de cetina.

Mirosea a brad in drumul meu - piata impodobita de sarbatoare, cu brad, vin cald si briose proaspete. Ce binecuvantare. M-am gandit la tine: asa trebuie ca miroase pielea ta. A ploaie si cetina.

Mi-am scuturat ploaia din bucle blonde. Tu meriti un alt inceput. Sa ma cunosti asa cum sunt, cum nu m-am mai aratat niciodata in fata nimanui: pe deplin. Tu meriti sa-mi simti pulsul, sufletul, trupul si dragostea de ploaie. O lacrima mi-a ars obrazul, dar nu poti sa vezi lacrimi in ploaie.

Mi-am scuturat ploaia din bucle blonde cum ti-am spus. Si s-a petrecut o minune. Am binecuvantarea abanosului in par. Acum stii cine sunt. Ochii de jad pe care ii cunosti asa de bine stralucesc mai tare. Stralucesc pentru tine. Si inima-mi bate cu tropot de cal cu copite de argint peste mari de jad.



luni, 26 noiembrie 2007

Identitate

Ce bine e sa-mi fii aproape, lumina mea. Ce bine sa-ti stiu chipul, ochii si zambetul limpede. Ce bine ca mi-ai iesit in cale cu aripi de inger deschise si trup de zburator. Ce bine ca ai un nume. Ce bine!

Cate nume ti-am dat! Cate identitati. In cati ochi ti-am cautat inima, sufletul, esenta... de cate ori mi-am inrosit genunchii cersindu-i destinului crud, ce nu mi te scotea in cale, indurare!

Si acum esti aici: inger stralucitor, Naluca!
Te-am iubit inca inainte de a ma naste si mai apoi. Te voi iubi pana la moarte, pentru ca soarta mi te-a scos in cale cand nici macar in apus nu mai credeam.

Nu stiu ce imi va aduce clipa. Mai important este prezentul, si poate un viitor in care stiu ca orice s-ar intampla, voi ramane in suflet cu tine aceeasi de azi. Si nu am sa te uit niciodata, Phil!

marți, 20 noiembrie 2007

Incantatie

Noaptea cerne mii de stele
peste gandurile mele
si te vad stralucitoare
in secunde trecatoare
dansand bland, diva pagana
zana calda, zana buna
ce imi schimba ora-n vis
si dorinta in abis
si ma face sa tresar
cu privirea-i de clestar
si ma face sa cred iar
intr-un vis de chihlimbar
cand in parul tau potop
trec toti caii la galop.

Tu cu brate de Diana
si cu sani de sanziana,
imi fierbi sangele si-mi pare
ca-n secunde trecatoare
tu esti singura salvare,
cea din urma inchinare,
prima ruga, primul crez
ce ma-ndeamna sa creez
raiul dintr-un zbor albastru,
un nou cer cu un nou astru
si preschimba in culoare
fiecare sarbatoare!

M-as face roua de zi
iarba verde de ai fi,
m-as face si curcubeu
dac-ai fi tu cerul meu!
Si m-as face busuioc
sa iti port in par noroc
sa ma ceri si sa ma vrei,
sa te pierzi in ochii mei
sa mai ai ca pe-un rubin
prins in vraja unui vin
cand cu buze de fecioara
imi saruti pielea amara.

O, iti jur pe Dumnezeu
nu e altul cum sunt eu
sa te puna pe altare
tu, sublima inchinare!
Tu, zeita, tu, Diana
tu, iubirea mea profana!
Ia-ma ca-n ultima zi
simte-mi gustul ca sa stii
ca te port in gand mereu
pentru ca esti cerul meu!


Pentru Bogdan si curcubeul lui.
Mig - Schweich - Noiembrie 2007.

duminică, 18 noiembrie 2007

Bachata...

Ceasul bate o noua duminica. Aceeasi asteptare chinuitoare a gurii tale sa-mi franga roua buzelor. Aceeasi stralucire de jad in ochi, sa-ti invite sufletul la dans.

Asculta: primele tanguiri ale chitarii iti inclazesc sangele. Ochii incep a-ti straluci cu reflexe de onyx si chilimbar. Intregul trup iti este incordat ca un arc gata sa traga.

Si Afrodita te priveste de pe tronul ei de clestar.

Chitara tace. O clipa doar. Sa te lase sa-ti umpli plamanii cu aer. Si-apoi bachata iti umple sufletul. Iti curge in sange, o simti.

Gandeste-te la clipa de acum cnad esti departe de mine. Adu-ti aminte cum buzele mele asteapta gustul sarutarilor tale. Adu-ti aminte de ochii mei insetati de imaginea ta. Si nu uita ritmul. Sa nu-l frangi niciodata. Or Afrodita ne va pedepsi pe amandoi, cu rani de singuratate, disperare si neimplinire. Sa nu uiti asta!

joi, 15 noiembrie 2007

Izvor de lumina

Cand te aud, imi susura izvoarele, ca intr-o poveste nerostita de nici o gura. Te port in suflet ore in sir, sub binecuvantarea fiecarei raze de soare, si-mi cresc aripi de dor sa te-ajung. Sa te ating. Sa-ti simt caldura intr-un dulce abandon.

Cand te aud, ma pierd in pulveri de cristal, pulveri fine ce-mi fac trupul sa para de aur. Atatea culori, atatea caldura. Si totusi ce singur mi-e zborul. Ce trist sa astept sa te aud in genunchi.

Glasul meu se pierde intr-o ruga pe care Demiurgul o refuza. O refuza acum. Inca nu e vremea, spune El. Si eu sterg inca o lacrima din izvorul de lumina pe care mi-l dai, in fiecare clipa. E destul sa spun doar numele tau.

Apoi te aud din nou si izvorul se schimba, se transforma in fluviu. Cata fericire imi aduce apropierea ta, si paradoxal... cat de mult doare sa ma las in voia curentului: sa nu mai stiu de mine.

Tu esti izvorul, dulce cavaler pe care evul mediu nu l-a putut tine in pagini prafuite de istorie. Tu esti dovada pura a viselor pe jumatate implinite. De-ar fi sa-mi oglindesc chipul pe vecie in ochii tai de cerb, nu ar fi de ajuns. Atat de mult inseamna pentru mine prezenta ta in lume. Atat de mult.



vineri, 9 noiembrie 2007

Balada

Ploaia s-a inecat in tine
plansul nu ti-e de ajuns
si din vreme-n vreme
vantul rascoleste un pacat:
sa te-apese in adanc
ca un pumn de vifor stramb.
Si te-ntrebi cand moare vantul
cine seamana pacate
si cine ti-abate drumul
indreptandu-te spre moarte?

Stii raspunsul, stii de ce.

In paduri ti-ai rupe pasii
si sub frunze de artar
ti-ai infige radacini
de durere si amar.
Zorii nu-i imbratisezi,
iti e teama de ce vezi,
iar crepusculul iti pare
un blestem rostit de zare
in culori imbietoare:
sa te legene pe veci
intre zei si stele reci.

Si chiar iti doresti sa pleci.

Nu ti-e teama de apus.
Il privesti cu nepasare
sfidand crud culori de soare.
Mult prea mult si prea putin
ai sorbit din vin venin
si in fiecare zi
inca bei
pentru ca stii
ca tot negrul unei nopti
se topeste-n vis nebun
daca poti sa bei otrava,
sa te lasi in voia ei,
sa o gusti pe indelete,
ori de cate ori ti-e sete.

Nu ai voie sa te ierti.

Cand te poarta-n furci durerea
furia se rupe-n ura
si te simti indata vant
rascolit de propriul gand.
Strangi din dinti si ti se pare
ca e lumea-ntreaga muta,
surda si abjecta, sluta.
Tipatul venit din tine
se izbeste de tacere
si se-ntoarce insutit
sa te prinda-n brate hatre,
sa te puna la pamant.

Tu pleci capul si zambesti:
Totusi, pentru ce traiesti?

joi, 8 noiembrie 2007

Ce e un nume?

Este forta pe care ti-a harazit-o destinul. Puterea data de parinti, de visele lor, chiar inainte de a te naste. Orgoliul tau, esenta unei aripi de inger ocrotitor.

Ce e un nume, ma intrebi? Scurta definitie a trecerii prin lume, bucuria din ochii mamei cand isi imbratiseaza pentru intaia oara pruncul.

Un nume e binecuvantarea lui Dumnezeu, darul tau in lume. Bucura-te de el. Poarta-l cu mandrie. Nu murdari ceea ce ti-a fost daruit.

miercuri, 7 noiembrie 2007

Prima secunda...

Ma apleaca secunda sub o povara nescrisa, nestiuta, neatinsa. Si stiu ca daca intind mana, inca mai pot sa ating timpul, asa cum faceam de mult, in copilarie, cand orele erau lut moale in palmele mele si le framantam in vise.

Port pe umeri povara magica a clipelor de atunci. Si ochii Nalucii inca ma urmaresc pretutindeni. Acum Naluca are glas, cuvinte sa-mi vindece sufletul si sa ma poarte in zbor albastru. Acum stiu unde este, cat de aproape in imposibila distanta ce nedesparte.

Am vazut inorogii peste mari galopand la tarmul tarii Nalucii. Am vazut copiii cladind palate de murex, am vazut... pentru ca noaptea m-a purtat in zbor nebun langa sufletul geaman ce ma priveste cu ochi de cerb din departare.

Acum ma rog pentru prima ninsoare.

Imi inchipui un Craciun cald, o magie de culori in care eu voi fi iar o vraja verde in curcubeu, cum eram pe vremea cand cautam izvoare.

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Magie de univers albastru


Am calatorit in culori pe care nu le mai vazusem niciodata. Ce sentiment pur, profund si sensual.
Ce sentiment neasteptat... venind atat de tarziu de atat de departe. Si ce bine ca se intampla asa.
Te-ai inaltat din ireal in lumea amara pe care o traiesc zi de zi. Esti la o zi departare. Dansam dansul soarelui si lunii.

Orele trec in ritmul lor grabit, dar cand te ascult timpul moare. Esti secunda care trece si te traiesc asa cum nu am trait niciodata.

Si ma gandesc la departare. Ma simt neputincioasa in fata spatiului, vezi? Pentru ca timpul nu mai e de mult o problema. Esti timpul meu.

Esti mereu acolo, sublima prezenta a celui pe care l-am visat de cand am deschis ochii de pe cerul copilariei.

Cavalerul meu in armura de aur, inorog salbatic, print asteptand dansul ielelor pitulat printre salcii, nectar interzis, rasarit si apus.

joi, 1 noiembrie 2007

Pentru tine

Cine sunt eu?

Tu mi-ai ales deja o identitate. Mi-ai gasit aripile spui? E bine. Le credeam de mult pierdute pentru totdeauna.

Ar trebui sa-ti multumesc? Fie! Sa zbori mai inalt decat mine.

Insa aripile... mi-au zdruncinat putin monotonia mersului pe jos. Si bucuria de a simti tarana calda sub talpi. Acum imi lipseste roua.

Aripile astea ma duc prea departe. Nu mai stiu sa zbor cu ele. Ma simt de parca mi-as fi gasit o identitate in timp ce am pierdut o alta.

E greu sa fiu cu tine, stii? Aripile astea ma poarta departe. Dar parca zburam in directii opuse. Parca nu avem acelasi drum. Parca...

Nu mai stiu cine sunt. Si ma intreb daca am fost vreodata. Nu-mi amintesc decat copacii goi intr-o iarna fara Craciun. Si stiu sigur ca am avut multe veri.

Spune-mi tu cine sunt, daca tot mi-ai gasit aripile. Daca tot a trebuit sa le gasesti.

duminică, 28 octombrie 2007

De ce...

Spune-mi de ce, atunci cand ploua, palmele tale ard ca fulgere lovindu-se de pietre?
Ce teama ascunzi in ochi si in cuvinte? Ce zboruri te indeamna spre genuni? Ce ape-ti ard adancul, necuprinsul? Ce zbucium surd? Ce dor nebun?
Spune-mi de ce te-nfrupti pe saturate cu orice fruct cules din colb? Nu stii ca poamele cele mai dulci isi leagana-n secret povara carnii departe de pamant?
Spune-mi de ce te amagesti ca noaptea va vindeca angoasele de zi? De ce iti spui ca totul e zadarnic cand nici macar in infinit nu crezi? De ce te-mbeti cu propria-ti fiinta si spune-mi... totusi de ce nu ma vezi?

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Te-am visat

Te-am visat in ultimul cantec. Aveai aripi de inger negru si parul un val de noapte. Apoi s-a petrecut o metamorfoza... ai crescut pana la cer, dintr-o data: un titan. Si erai departe. Asa de departe...

Ne desparteau un ocean si sapte vai aprinse de apus. Aveam o floare alba in par si roua in ochi. Nu intelegeam de ce trebuia sa fii atat de departe. Imi era greu sa-ti vad ochii, si se apropia furtuna.

Tema imi incolacise trupul in stransoare de sarpe. Te priveam in zare fara a te vedea de fapt. Stiam ca esti acolo si-mi doream sa-ti aud vocea pe care o stiam blanda, adanca... vocea unui profet. Vocea ultimului profet si vocea unei iubiri imposibile.

Dintr-o data visurile uitate intre foi inchise in cutia cu amintiri s-au razvratit si au scapat de sub povara altor vise. Naluca imi infiora din nou visele cu mai multa putere, asa... ca tunetul de noapte. Si Naluca... avea un chip, avea o voce, avea un nume. Numele tau.

Mi-ai dat putere sa cred si putere sa sper.

duminică, 21 octombrie 2007

Tu...

Tu ai in suflet fulgerul de noapte
Cel nestiut de zei si de atei
Te simt in suflet ca pe-o rugaciune
Si plang cand ma gandesc la ochii tai.

Ma plec la adancimea unui gand,
Si fiecare val e alt destin
Am viata-ncatusata intr-un cant
Pe care nu-l patrunde nici un chin.

Tu prea departe, blanda resemnare
Si ascutita-i vraja, iar si iar,
Te simt in cea din urma incarnare
Si esti intaiul zbor de chihlimbar.

marți, 2 octombrie 2007

Ploua ca un blestem

Si inima ta inca ma arde.

Imi respiri pe tampla si simt sarutul lui Dionisos din nou. Ca un fir de pelin. Ce amar ti-e destinul

De ieri mi-ai promis ambrozie. Si ai uitat. Ca Dionisos. Si el ne-a uitat. Isi mai aminteste doar vinul. Si ca s-a nascut undeva in Tracia. Atat.

Tu ce iti mai amintesti?

Prima ploaie?

A fost in februarie.

Prima ninsoare? Nu am avut-o niciodata.

Primul rasarit? L-am petrecut in singuratate. Tu erai cu pelinul lui Dionisos.

Primul apus? Lumea ta nu are soare.



marți, 31 iulie 2007

Calator grabit pe drumuri de fier


Daca nu ar fi drumul nu as vedea florile galbene. Iti amintesti florile din curtea bunicii? Florile acelea care cresteau mai inalt decat mine, cand eram copil, si infloreau o data la doi ani... Le vad acum in drumul meu, in fiecare zi. Lacrimile imi intra in suflet. Adanc. Apoi zambesc: pentru ca a fost odata.

O alta clepsidra de dor isi cerne nisipul peste ochii amintirilor. Nisip verde ca iarba zorilor care ma intampina cu blandete, in fiecare zi, chiar si atunci cand e cerul innorat.

De cand merg pe drumul asta de fier port un soi de liniste amara in sulfet. O multumire greu de inchipuit. O multumire cu brate puternice, sigure... si blande.

De cand merg pe drumul asta de fier imi permit sa visez: in zori si la apus.

Plutesc: muzica ma impresoara. Imi poarta gandul in lumi pe care nimeni nu si le poate inchipui. Nimeni in afara de mine. Si dansez. Sunt un zbor. Un zbor grabit, pe drumuri de otel. Un calator ca oricare altul, dar...

E ceva ce-mi schimba graba in vals. E ceva ce-mi schimba teama in linistea amara care are gust de multumire. Care nu e resemnare. Linistea pe care, pentru prima oara de cand mi-am lasat leaganul, o simt ca pe o lupta.

joi, 26 iulie 2007

Aripi de inger

Azi scriu despre tine, pentru ca azi...

Azi scriu despre tine, pentru ca azi destinul nu mi te-a scos in cale. Azi scriu despre tine, pentru ca numai asa pot fi aproape the blandetea ta.
Ieri am scris despre tine pentru ca aveai lumina in par si mi-ai zambit cu aripi de inger.
Ieri am scris despre tine pentru ca te-am asemuit florilor galbene de pe marginea drumului.
Ieri am scris despre tine pentru ca am vrut sa te transform in poveste.
Dar tu ai schimbat visul, ai intrat in realitate. Si ai rupt ritmul.

Nu mai pot scrie despre tine ca despre o poveste. Trebuie sa uit versurile care au creat melodia zilei de ieri. Trebuie sa gasesc versuri noi, pentru azi. Pentru ca azi... imi amintesc ziua de ieri, prezenta ta de jad, zambetul tau cu aripi de inger, lumina din parul tau...

Am sa te numesc David. Pentru ca de ieri esti prezenta fara nume. Pentru ca tu ai rupt ritmul si pot sa-l rup si eu. Nu mai esti poveste. Esti. Si mi-e frica sa ma gandesc mai departe.

Cand te-ai vazut prima oara, ai rupt ritmul unei ploi. Mi-ai adus soare. Mi-ai scimbat rasaritul si apusul. M-ai facut sa-mi doresc sa ma intorc acasa la timpul potrivit, ca sa parcurg drumul cu tine.

Si azi nu ai venit. Asa ca... scriu despre tine. Ca sa te pedepsesc, pentru ca nu-mi intelegi graiul si, intr-o zi, vei ajunge aici si te vei intreba...

Si nu am sa-ti raspund niciodata, David!

sâmbătă, 23 iunie 2007

Tu...

Ce mi-ai dat tu... a fost venin. Mi-a otravit sufletul si bucuria de a fi. Si nu ai inteles. Nu-i asa?

Ce mi-ai dat tu, acum... nu am sa uit niciodata.

Nu ai venit sa ma vezi. Nu!

Ai venit sa ma judeci. Ai venit sa arati cu degetul. Ai venit sa-mi spulberi linistea. Ai venit sa-mi arati ca viata mea e goala, ca sunt singura si ca nu am pe nimeni care sa ma iubeasca. Nu aproape. Asa ai spus. Nu nega. Renunta la minciuna, macar acum, in ultima clipa.

Ai venit sa-mi rascolesti dureri pe care nu le poti intelege. Pentru ca esti mult prea limitat sa pricepi ce se ascunde dincolo de o privire. Pentru ca materialul e mai presus de orice pentru tine. Pentru ca orice esec, cat te mic, te indreptateste sa te simti o victima, si sa pui pe umerii mei povara ta, de parca eu as putea-o duce.

Ai venit sa-mi arati ca am gresit atunci. Si ca gresesc si acum.

Nu te-ai gandit nici o clipa ca lumea mea, asa linistita cum e, in oaza asta iluzorie de bunastare, e amara, chinuita... e o lupta.

Ai venit sa starnesti furtuni. Ai venit sa scapi de ceva, sa-ti versi otrava in sufletul altora. Asa ai venit tu: cu mainile goale si cu mult venin in suflet. Si nu te-ai gandit nici o clipa ca inima mea nu mai poate indura alte dureri. Nu si durerea ta, straine. Nu si durerea ta!

Ai venit si nu am mai putut plange. Dintr-o data. Pentru ca tu, cu fiecare lacrima a mea, aveai de pus o intrebare. O alta intrebare lipsita de esenta. Un alt nimic pentru care tot eu trebuia sa ma justific.

Ai venit, ai cerut si nu ai inteles nimic. Nu ai dat nimic in schimb. Nimic sincer. Doar un rasfat de copil. Doar un "eu vreau" insotit de un"eu sunt" patetic.

Esti. Da. Cu totii suntem. Si? Cu ce faci tu lumea mai buna? Cu ce, cand nici macar respect pentru durerea altora nu ai? Cu ce, cand scurmi in sufletul meu sangerand cu intrebarile tale curioase...

Cu ce, cand iti simt ura? Dispretul. Minciuna.

Asa te simt eu pe tine, straine. De saptamani. Si stau si inghit dispretul tau. Tu, care fara drept ma judeci... si-mi spui ca ma respecti, ca ma admiri. Ma minti. Si te crezi superior.

Fiinta mediocra, chiar nu ai inteles de ce am lasat furtuna asupra ta azi?

Tot ce am invatat in viata, de la mama si de la bunica, toata bunatatea s-a scurs in pamant intr-o clipa: iar ai intrat cu bocancii in viata mea. Iar nu ai inteles nimic. Iar m-ai tratat asa, ca atunci de mult, dar acum nu am mai avut nevoie de cuvinte. Si nu am mai putut. Am cedat. Pentru ca esti la fel cum ai fost. Pentru ca nimic nu s-a schimbat in tine. Esti acelasi on: egoist, prins in propriul labirint, omul care fuge mereu de orice nu ii este pe plac. Omul care crede ca totul i se cuvine, fara sa faca nimic de fapt. Asa esti tu.

Esti cel ce crede ca numai propriile dureri au importanta. Esti cel care nu-si intelege norocul si rostul. Esti cel care intoarce spatele tuturor celor care nu-i aproba ideile si modul de a fi. Esti cel ce nu are pic de respect pentru valori universale: familie, suflet, valorile altor oameni.

Asa te vad eu, straine! Acum intelegi?

Si azi, am vorbit prea tare. Iar nu m-ai auzit si nici nu ai inteles. Dar, de as fi vorbit normal... nu s-ar fi intamplat nimic diferit. Reactia ta ar fi fost aceeasi. Pentru ca TU nu poti sa accepti alte opinii.

Sa ma ierte Dumnezeu: mi-as dori sa nu te fi intors niciodata in viata mea.


marți, 19 iunie 2007

Zeita

Nu mai esti. Nu-i nimic, imi spun si plec mai departe.

Vinul inca arde in pahar. Licoarea asta pe care nu ai stiut niciodata sa o bei!

Nu mai esti. Nu mai vreau sa fii. E simplu, imi spun. Dar nu mai caut nimic care sa te inlocuiasca. Nu mai are rost.

Tu crezi ca lanturile au fost in jurul tau? Ce joc pervers, cand tu esti cel ce mi-a pus inima in lanturi!

Tu crezi ca ai fost la picioarele mele? Intr-un fel ai dreptate, dar mi-ai pus sufletul la pamant.

Si-atunci? Cine e sclav? Cine e zeu?

Am fost odata zeita noptilor de roua. Le stapaneam si nu vedeai ca picaturile de roua erau lacrimile mele, disperarea de a fi iubita de tine, incrancenarea de a te face sa ma vezi, dorinta absurda de a te vedea zburand.

Zeii sunt singuri in cerul lor. Muritorii nu au puterea de a le patrunde lumea de amar si nectar. Muritorii gusta ambrozia cum beau vinul: cu lacomie si nesat. Fara sa le pese de puterea mistica a bauturii pe care o risipesc in clipe de placere efemera.

O, nu esti chiar asa de mic. Mi-ai vazut inima. Ai iubit-o. Ai pus-o undeva sus, sa nu o atingi niciodata. Ai lasat-o singura pe un soclu al imposibilului. Si tot ce imi doream era sa cobor in lumea ta, cu puterile mele mistice, cu crinii si lotusii mei, sa ti-i dau pe toti, sa-ti fie scut. Sa-ti fie fericire.

Dar tu ai vrut lanturi. Ai vrut sa ma pui in lanturi. Mi-ai ferecat mandria. Mi-ai taiat aripile. Ai vrut. Si atat.

Acum cine e in genunchi?

luni, 28 mai 2007

Vreau sa-ti spun...

...ca mi-ai frant sufletul si stii.
...ca mi-ai secat lacrimile, dar tot mai am roua.
...ca nu mai pot sa zambesc pentru tine, pentru ca te hranesti din zambetul meu si-mi iei toate razele de soare.
...ca daca continui sa iei fara sa dai am sa ma sufoc.
...ca a trai cu tine, sau fara tine e ca si cand as respira sub apa.
...ca-mi esti mai mult povara decat zbor.
...ca te-ai trasformat in temnicer.
...ca nu mai pot indura greutatea lanturilor.
...ca inot impotriva curentului.
...ca nu mai vreau sa ma joc.

Vreau sa-ti spun...
...ca nu am trait niciodata atat de intens cum traiesc langa tine.
...ca in fiecare zi mor putin pentru tine.
...ca stiu ce ai ascuns in suflet si nu-mi place otrava ta.
...ca ura o sa te puna in genunchi.
...ca tu ucizi secundele.
...ca viata mea e prinsa in jad.

Vreau sa intelegi...
...ca nu ai sa ma poti schimba niciodata.
...ca am sa continui sa visez orice ai face.
...ca am sa pun intotdeauna binele din oameni mai presus de orice altceva.
...ca am sa vad tot ce nu vezi tu.
...ca nu mai vreau sa tipi, pentru ca nu te aud.
...ca sunt o esenta.

Si vreau...
...sa ma lasi sa te iubesc.
...sa fii tu insuti.
...sa-mi deschizi usa.
...sa ma auzi.
...sa nu ma mai invinovatesti pentru esecurile tale.
...sa nu ma mai lovesti cu cuvinte taciune.
...sa inveti sa ierti...

Iar vreau prea mult...

vineri, 18 mai 2007

Uitare...

Am uitat. Am uitat sa scriu. Nu pentru ca a venit primavara si m-am bucurat de razele de soare. Aici soarele uita sa iasa dintre nori. Am uitat pentru ca... pentru ca timpul si-a lasat povara pe umerii mei; pentru ca mi-a pus pe pleoape pecetea indiferentei. Si mi-a fost frica sa recunosc.

Dar in vreme ce uitarea ma tinea in plasa ei nevazuta can intr-o panza de paianjen, m-am transformat din larva in fluture. Am invatat sa zbor. Asa ca uitarea are partile ei bune. Uitarea te trasforma adesea in ceva neasteptat. Uneori e bine sa uiti. Alteori e mai bine sa ierti. Si cel mai des e bine sa zbori. Ori sa inveti sa zbori, asa cum am invatat eu de cand am uitat sa scriu. Oare am sa uit vreodata sa zbor?



luni, 30 aprilie 2007

Mai

Luna noua, incepi cu povesti? Si sufletul mi-l uiti din nou acasa? Tu nu vezi ca n-am ochi fara de dor si nici iubirea nu-mi atinge visul cand nu mai pot sa simt? De ce incerci sa-mi frangi lumina, tu, care noaptea-n strai de roua te imbraci?

Mi-a prins vantul strain in par petale mici de flori de liliac. Stii tu, Luna, liliacul alb, batut, de care-mi aducea mama cand aveam vreo optsprezece ani. De ce nu ma pot intoarce atunci? De ce mi-ai frant zborul in noaptea asta? Zeita blonda, fara suflet! Esti oare si tu o damnata?

E frig.

Ma uit la tine, fecioara! Cum stralucesti in singuratate. As vrea sa am stralucirea ta. Sunt singura si... Oare?

vineri, 27 aprilie 2007

Asculta padurea


Asculta padurea, iti spune povesti de departe si cantecul ei rasuna atat de aproape, ca jocul de iele din noapte.

In ultimul vis tu ti-ai prins o soapta de zeu nevazut, o soapta de spirit curat, o soapta de inger... Si crezi.

E cantecul tau si te doare ca-l canti intre cei ce, straini, nu vad cum cascadele urla pacatul de-a fi fara suflet, caci sufletul este departe, in locul pe care il crezi samata si leagan, iubire si dor, speranta... mormant.

Si te pierzi intre ochi ce nu vad.

Si asculti voci ce nu-ti spun nimic.

Si te-ntrebi pana cand...

joi, 5 aprilie 2007

Ruga pagana...


Alearga, inorog salbatic, peste primavara sufletului meu. Ajuta-ma sa ma prind in cantecul tau si poarta-ma departe.

Zboara peste abisuri adanci, cat mai departe de lumea asta, si de ai sa intalnesti furtuni in cale, infrunta-le, caci din puterea ta imi iau si eu taria. Cu tine imi infrunt destinul!

Stiu ca esti desprins dintr-o poveste, dar poate povestile sunt ultimele picaturi de absolut ce ne-au ramas. in ele inca mai cred si cu ele imi cladesc visele, sperantele, inluziile, dorurile. Cu fiecare greseala pe care o fac sunt mai aproape de tine si-n fiecare frantura de zbor simt universul intreg pravalindu-se peste umerii mei, ingropandu-mi sufletul sub nedreapta lui povara. Dar, povestile... Cum frang lanturile!

Povestile imi amintesc ca dincolo de bezna lumina inalta rugaciuni demiurgului.

miercuri, 4 aprilie 2007

Balada (ploaia s-a inecat in tine)

Ploaia s-a inecat in tine
plansul nu ti-e de ajuns
si din vreme-n vreme
vantul rascoleste un pacat:
sa te-apese in adanc
ca un pumn de vifor stramb.
Si te-ntrebi cand moare vantul
cine seamana pacate
si cine ti-abate drumul
indreptandu-te spre moarte?

Stii raspunsul, stii de ce.

In paduri ti-ai rupe pasii
si sub frunze de artar
ti-ai infige radacini
de durere si amar.
Zorii nu-i imbratisezi,
iti e teama de ce vezi,
iar crepusculul iti pare
un blestem rostit de zare
in culori imbietoare:
sa te legene pe veci
intre zei si stele reci.

Si chiar iti doresti sa pleci.

Nu ti-e teama de apus.
Il privesti cu nepasare
sfidand crud culori de soare.
Mult prea mult si prea putin
ai sorbit din vin venin
si in fiecare zi
inca bei
pentru ca stii
ca tot negrul unei nopti
se topeste-n vis nebun
daca poti sa bei otrava,
sa te lasi in voia ei,
sa o gusti pe indelete,
ori de cate ori ti-e sete.

Nu ai voie sa te ierti.

Cand te poarta-n furci durerea
furia se rupe-n ura
si te simti indata vant
rascolit de propriul gand.
Strangi din dinti si ti se pare
ca e lumea-ntreaga muta,
surda si abjecta, sluta.
Tipatul venit din tine
se izbeste de tacere
si se-ntoarce insutit
sa te prinda-n brate hatre,
sa te puna la pamant.

Tu pleci capul si zambesti:
Totusi, pentru ce traiesti?

marți, 3 aprilie 2007

Balada de pe alt taram

Spirit liber, te-am legat in catuse de argint si-am crezut ca este bine sa-ti schimb cerul si pamantul, sa-ti pun plumb tacut pe aripi, libertatea sa ti-o frang, sa te-nchid intr-un palat, intr-un turn indepartat.
Am crezut ca poti atinge fericirea prin iubire, ca de dor n-ai sa te stingi, c-ai sa zbori numai cu gandul.
Te-am adus in tari straine sa nu ai nici o scapare, sa nu-ti inteleaga nimeni graiul dulce si curat.
Iar palatul ti-e-nchisoare, temnicerul ti-e amant, dar tot te loveste-n suflet...
Umilinta indurata te transforma-ncet in stanca, insa daca el te-atinge ura toata ti se stinge.
Ii crezi ochii, ii crezi pielea, ii crezi zbuciumul salbatic, ii crezi zambetul si rasul, respiratia si pulsul. Vezi in el eliberarea, zborul sacru, infinitul... Iti e soarta si iti pare ca nu-ti poti schimba destinul.
Vrei sa-l iei in zbor cu tine, sa-i arati minuni si taine ce in veci nu-l vor atinge.
Tu esti spirit, el tarana... tu lumina, iar el vant... tu esti cerul infinit, plin de mii de lumi si sori – el planeta fara viata! Una este lumea lui si n-o poate intelege. Tu ai mii de alte lumi.
Esti acum incatusat, insa nici un lant pe lume n-o sa poata sa-ti ucida universul si esenta. Stai in turnul tau iar eu am pus cheia prea departe, in prapastia durerii. Nu e cale s-o gasesc, desi dumul n-am uitat.
Spirit liber, te-am tradat! Ti-am luat tot ce aveai mai sfant, ti-am ucis incet speranta, bunatatea ti-e-n mormant.
Te-am hranit doar cu pelin din secundele amare zugravite-n bezna cruda si in ura-nversunata.
M-ai iertat mereu, dar eu... ti-am insangerat genunchii, te-am lovit apoi mai crunt, sufletul ti-am sfasiat.
Spirit liber, bland si tandru, uneori te razvratesti. Lanturile-ti cad si plumbul te inalta dintr-o data.
De ce oare atingi cerul si te-ntorci grabit la mine implorandu-ma sa uit ca exista fericire?
Singur te inlantuiesti si imi spui inversunat ca nu poti trai in lume fara plumbul de pe aripi, fara lanturi, fara bezna, fara ura si pacat!
Tu nu vezi ca totu-i van? Temnicerul te-a uitat!

luni, 2 aprilie 2007

Prima balada

Pot sa zbor cu aripile tale si zambesc cand ai pe buze roua.
Stralucesc... cand ai in ochi lumina. Cant: cu miile de voci din cerul tau.
Am lumea la picioare in zbor nebun cu tine.
Am aur si argint in roua crinilor.
Am doruri, am si doine, icoane si altare...
...esti prima inchinare!

Cand ai in gand rubine te simt pulsand si sper sa ma atingi c-un vis.
Ma porti in dansul tau spre lumi ce n-au fost scrise:
am norii in culori si lotusii in vise.
Imi impletesti viori in susur de izvoare pe culmi neintinate de pasul muritor.
In murex ti-e esenta si viata mea e mac...
... Uitare, ce sa-ti fac?

De marmura ti-e trupul... atat de sidefiu ca ma cuprind nisipuri in hora de vestale.
Si curg triste clepsidre pe tample de artar.
Atat esti de departe si totusi... cum te simt!
Respir si-ti simt lumina: ma umple de mirare.
Mi-e gandul foc si noaptea mi-e templu si mi-e mare.

E martie si negru. Cenusa de pe tample n-o stinge roua-n zori.
Mi-e foame de povesti...
... Speranta, nu mai esti?