marți, 31 iulie 2007

Calator grabit pe drumuri de fier


Daca nu ar fi drumul nu as vedea florile galbene. Iti amintesti florile din curtea bunicii? Florile acelea care cresteau mai inalt decat mine, cand eram copil, si infloreau o data la doi ani... Le vad acum in drumul meu, in fiecare zi. Lacrimile imi intra in suflet. Adanc. Apoi zambesc: pentru ca a fost odata.

O alta clepsidra de dor isi cerne nisipul peste ochii amintirilor. Nisip verde ca iarba zorilor care ma intampina cu blandete, in fiecare zi, chiar si atunci cand e cerul innorat.

De cand merg pe drumul asta de fier port un soi de liniste amara in sulfet. O multumire greu de inchipuit. O multumire cu brate puternice, sigure... si blande.

De cand merg pe drumul asta de fier imi permit sa visez: in zori si la apus.

Plutesc: muzica ma impresoara. Imi poarta gandul in lumi pe care nimeni nu si le poate inchipui. Nimeni in afara de mine. Si dansez. Sunt un zbor. Un zbor grabit, pe drumuri de otel. Un calator ca oricare altul, dar...

E ceva ce-mi schimba graba in vals. E ceva ce-mi schimba teama in linistea amara care are gust de multumire. Care nu e resemnare. Linistea pe care, pentru prima oara de cand mi-am lasat leaganul, o simt ca pe o lupta.

Un comentariu:

marinelas2002 spunea...

Când am fost la Sibiu am trecut peste un pod...Din adâncurile prăpăstiilor copacii crescuseră până la nivelul căii ferate...A fost fascinant...