luni, 30 aprilie 2007

Mai

Luna noua, incepi cu povesti? Si sufletul mi-l uiti din nou acasa? Tu nu vezi ca n-am ochi fara de dor si nici iubirea nu-mi atinge visul cand nu mai pot sa simt? De ce incerci sa-mi frangi lumina, tu, care noaptea-n strai de roua te imbraci?

Mi-a prins vantul strain in par petale mici de flori de liliac. Stii tu, Luna, liliacul alb, batut, de care-mi aducea mama cand aveam vreo optsprezece ani. De ce nu ma pot intoarce atunci? De ce mi-ai frant zborul in noaptea asta? Zeita blonda, fara suflet! Esti oare si tu o damnata?

E frig.

Ma uit la tine, fecioara! Cum stralucesti in singuratate. As vrea sa am stralucirea ta. Sunt singura si... Oare?

vineri, 27 aprilie 2007

Asculta padurea


Asculta padurea, iti spune povesti de departe si cantecul ei rasuna atat de aproape, ca jocul de iele din noapte.

In ultimul vis tu ti-ai prins o soapta de zeu nevazut, o soapta de spirit curat, o soapta de inger... Si crezi.

E cantecul tau si te doare ca-l canti intre cei ce, straini, nu vad cum cascadele urla pacatul de-a fi fara suflet, caci sufletul este departe, in locul pe care il crezi samata si leagan, iubire si dor, speranta... mormant.

Si te pierzi intre ochi ce nu vad.

Si asculti voci ce nu-ti spun nimic.

Si te-ntrebi pana cand...

joi, 5 aprilie 2007

Ruga pagana...


Alearga, inorog salbatic, peste primavara sufletului meu. Ajuta-ma sa ma prind in cantecul tau si poarta-ma departe.

Zboara peste abisuri adanci, cat mai departe de lumea asta, si de ai sa intalnesti furtuni in cale, infrunta-le, caci din puterea ta imi iau si eu taria. Cu tine imi infrunt destinul!

Stiu ca esti desprins dintr-o poveste, dar poate povestile sunt ultimele picaturi de absolut ce ne-au ramas. in ele inca mai cred si cu ele imi cladesc visele, sperantele, inluziile, dorurile. Cu fiecare greseala pe care o fac sunt mai aproape de tine si-n fiecare frantura de zbor simt universul intreg pravalindu-se peste umerii mei, ingropandu-mi sufletul sub nedreapta lui povara. Dar, povestile... Cum frang lanturile!

Povestile imi amintesc ca dincolo de bezna lumina inalta rugaciuni demiurgului.

miercuri, 4 aprilie 2007

Balada (ploaia s-a inecat in tine)

Ploaia s-a inecat in tine
plansul nu ti-e de ajuns
si din vreme-n vreme
vantul rascoleste un pacat:
sa te-apese in adanc
ca un pumn de vifor stramb.
Si te-ntrebi cand moare vantul
cine seamana pacate
si cine ti-abate drumul
indreptandu-te spre moarte?

Stii raspunsul, stii de ce.

In paduri ti-ai rupe pasii
si sub frunze de artar
ti-ai infige radacini
de durere si amar.
Zorii nu-i imbratisezi,
iti e teama de ce vezi,
iar crepusculul iti pare
un blestem rostit de zare
in culori imbietoare:
sa te legene pe veci
intre zei si stele reci.

Si chiar iti doresti sa pleci.

Nu ti-e teama de apus.
Il privesti cu nepasare
sfidand crud culori de soare.
Mult prea mult si prea putin
ai sorbit din vin venin
si in fiecare zi
inca bei
pentru ca stii
ca tot negrul unei nopti
se topeste-n vis nebun
daca poti sa bei otrava,
sa te lasi in voia ei,
sa o gusti pe indelete,
ori de cate ori ti-e sete.

Nu ai voie sa te ierti.

Cand te poarta-n furci durerea
furia se rupe-n ura
si te simti indata vant
rascolit de propriul gand.
Strangi din dinti si ti se pare
ca e lumea-ntreaga muta,
surda si abjecta, sluta.
Tipatul venit din tine
se izbeste de tacere
si se-ntoarce insutit
sa te prinda-n brate hatre,
sa te puna la pamant.

Tu pleci capul si zambesti:
Totusi, pentru ce traiesti?

marți, 3 aprilie 2007

Balada de pe alt taram

Spirit liber, te-am legat in catuse de argint si-am crezut ca este bine sa-ti schimb cerul si pamantul, sa-ti pun plumb tacut pe aripi, libertatea sa ti-o frang, sa te-nchid intr-un palat, intr-un turn indepartat.
Am crezut ca poti atinge fericirea prin iubire, ca de dor n-ai sa te stingi, c-ai sa zbori numai cu gandul.
Te-am adus in tari straine sa nu ai nici o scapare, sa nu-ti inteleaga nimeni graiul dulce si curat.
Iar palatul ti-e-nchisoare, temnicerul ti-e amant, dar tot te loveste-n suflet...
Umilinta indurata te transforma-ncet in stanca, insa daca el te-atinge ura toata ti se stinge.
Ii crezi ochii, ii crezi pielea, ii crezi zbuciumul salbatic, ii crezi zambetul si rasul, respiratia si pulsul. Vezi in el eliberarea, zborul sacru, infinitul... Iti e soarta si iti pare ca nu-ti poti schimba destinul.
Vrei sa-l iei in zbor cu tine, sa-i arati minuni si taine ce in veci nu-l vor atinge.
Tu esti spirit, el tarana... tu lumina, iar el vant... tu esti cerul infinit, plin de mii de lumi si sori – el planeta fara viata! Una este lumea lui si n-o poate intelege. Tu ai mii de alte lumi.
Esti acum incatusat, insa nici un lant pe lume n-o sa poata sa-ti ucida universul si esenta. Stai in turnul tau iar eu am pus cheia prea departe, in prapastia durerii. Nu e cale s-o gasesc, desi dumul n-am uitat.
Spirit liber, te-am tradat! Ti-am luat tot ce aveai mai sfant, ti-am ucis incet speranta, bunatatea ti-e-n mormant.
Te-am hranit doar cu pelin din secundele amare zugravite-n bezna cruda si in ura-nversunata.
M-ai iertat mereu, dar eu... ti-am insangerat genunchii, te-am lovit apoi mai crunt, sufletul ti-am sfasiat.
Spirit liber, bland si tandru, uneori te razvratesti. Lanturile-ti cad si plumbul te inalta dintr-o data.
De ce oare atingi cerul si te-ntorci grabit la mine implorandu-ma sa uit ca exista fericire?
Singur te inlantuiesti si imi spui inversunat ca nu poti trai in lume fara plumbul de pe aripi, fara lanturi, fara bezna, fara ura si pacat!
Tu nu vezi ca totu-i van? Temnicerul te-a uitat!

luni, 2 aprilie 2007

Prima balada

Pot sa zbor cu aripile tale si zambesc cand ai pe buze roua.
Stralucesc... cand ai in ochi lumina. Cant: cu miile de voci din cerul tau.
Am lumea la picioare in zbor nebun cu tine.
Am aur si argint in roua crinilor.
Am doruri, am si doine, icoane si altare...
...esti prima inchinare!

Cand ai in gand rubine te simt pulsand si sper sa ma atingi c-un vis.
Ma porti in dansul tau spre lumi ce n-au fost scrise:
am norii in culori si lotusii in vise.
Imi impletesti viori in susur de izvoare pe culmi neintinate de pasul muritor.
In murex ti-e esenta si viata mea e mac...
... Uitare, ce sa-ti fac?

De marmura ti-e trupul... atat de sidefiu ca ma cuprind nisipuri in hora de vestale.
Si curg triste clepsidre pe tample de artar.
Atat esti de departe si totusi... cum te simt!
Respir si-ti simt lumina: ma umple de mirare.
Mi-e gandul foc si noaptea mi-e templu si mi-e mare.

E martie si negru. Cenusa de pe tample n-o stinge roua-n zori.
Mi-e foame de povesti...
... Speranta, nu mai esti?