miercuri, 7 noiembrie 2007

Prima secunda...

Ma apleaca secunda sub o povara nescrisa, nestiuta, neatinsa. Si stiu ca daca intind mana, inca mai pot sa ating timpul, asa cum faceam de mult, in copilarie, cand orele erau lut moale in palmele mele si le framantam in vise.

Port pe umeri povara magica a clipelor de atunci. Si ochii Nalucii inca ma urmaresc pretutindeni. Acum Naluca are glas, cuvinte sa-mi vindece sufletul si sa ma poarte in zbor albastru. Acum stiu unde este, cat de aproape in imposibila distanta ce nedesparte.

Am vazut inorogii peste mari galopand la tarmul tarii Nalucii. Am vazut copiii cladind palate de murex, am vazut... pentru ca noaptea m-a purtat in zbor nebun langa sufletul geaman ce ma priveste cu ochi de cerb din departare.

Acum ma rog pentru prima ninsoare.

Imi inchipui un Craciun cald, o magie de culori in care eu voi fi iar o vraja verde in curcubeu, cum eram pe vremea cand cautam izvoare.

4 comentarii:

Anonim spunea...

sobre todo con usted aquí

Anonim spunea...

gracias :)

Anonim spunea...

La multi ani, Mihaela! Inorogii fie cu tine! :-)Şi cine mai vrei tu!

Anonim spunea...

Hei, te-ai intors! Iti multumesc din tot sufletul. :)Si tie tot ce e mai bun pe lume!