Tu...

Ce mi-ai dat tu... a fost venin. Mi-a otravit sufletul si bucuria de a fi. Si nu ai inteles. Nu-i asa?

Ce mi-ai dat tu, acum... nu am sa uit niciodata.

Nu ai venit sa ma vezi. Nu!

Ai venit sa ma judeci. Ai venit sa arati cu degetul. Ai venit sa-mi spulberi linistea. Ai venit sa-mi arati ca viata mea e goala, ca sunt singura si ca nu am pe nimeni care sa ma iubeasca. Nu aproape. Asa ai spus. Nu nega. Renunta la minciuna, macar acum, in ultima clipa.

Ai venit sa-mi rascolesti dureri pe care nu le poti intelege. Pentru ca esti mult prea limitat sa pricepi ce se ascunde dincolo de o privire. Pentru ca materialul e mai presus de orice pentru tine. Pentru ca orice esec, cat te mic, te indreptateste sa te simti o victima, si sa pui pe umerii mei povara ta, de parca eu as putea-o duce.

Ai venit sa-mi arati ca am gresit atunci. Si ca gresesc si acum.

Nu te-ai gandit nici o clipa ca lumea mea, asa linistita cum e, in oaza asta iluzorie de bunastare, e amara, chinuita... e o lupta.

Ai venit sa starnesti furtuni. Ai venit sa scapi de ceva, sa-ti versi otrava in sufletul altora. Asa ai venit tu: cu mainile goale si cu mult venin in suflet. Si nu te-ai gandit nici o clipa ca inima mea nu mai poate indura alte dureri. Nu si durerea ta, straine. Nu si durerea ta!

Ai venit si nu am mai putut plange. Dintr-o data. Pentru ca tu, cu fiecare lacrima a mea, aveai de pus o intrebare. O alta intrebare lipsita de esenta. Un alt nimic pentru care tot eu trebuia sa ma justific.

Ai venit, ai cerut si nu ai inteles nimic. Nu ai dat nimic in schimb. Nimic sincer. Doar un rasfat de copil. Doar un "eu vreau" insotit de un"eu sunt" patetic.

Esti. Da. Cu totii suntem. Si? Cu ce faci tu lumea mai buna? Cu ce, cand nici macar respect pentru durerea altora nu ai? Cu ce, cand scurmi in sufletul meu sangerand cu intrebarile tale curioase...

Cu ce, cand iti simt ura? Dispretul. Minciuna.

Asa te simt eu pe tine, straine. De saptamani. Si stau si inghit dispretul tau. Tu, care fara drept ma judeci... si-mi spui ca ma respecti, ca ma admiri. Ma minti. Si te crezi superior.

Fiinta mediocra, chiar nu ai inteles de ce am lasat furtuna asupra ta azi?

Tot ce am invatat in viata, de la mama si de la bunica, toata bunatatea s-a scurs in pamant intr-o clipa: iar ai intrat cu bocancii in viata mea. Iar nu ai inteles nimic. Iar m-ai tratat asa, ca atunci de mult, dar acum nu am mai avut nevoie de cuvinte. Si nu am mai putut. Am cedat. Pentru ca esti la fel cum ai fost. Pentru ca nimic nu s-a schimbat in tine. Esti acelasi on: egoist, prins in propriul labirint, omul care fuge mereu de orice nu ii este pe plac. Omul care crede ca totul i se cuvine, fara sa faca nimic de fapt. Asa esti tu.

Esti cel ce crede ca numai propriile dureri au importanta. Esti cel care nu-si intelege norocul si rostul. Esti cel care intoarce spatele tuturor celor care nu-i aproba ideile si modul de a fi. Esti cel ce nu are pic de respect pentru valori universale: familie, suflet, valorile altor oameni.

Asa te vad eu, straine! Acum intelegi?

Si azi, am vorbit prea tare. Iar nu m-ai auzit si nici nu ai inteles. Dar, de as fi vorbit normal... nu s-ar fi intamplat nimic diferit. Reactia ta ar fi fost aceeasi. Pentru ca TU nu poti sa accepti alte opinii.

Sa ma ierte Dumnezeu: mi-as dori sa nu te fi intors niciodata in viata mea.