De ce...

Spune-mi de ce, atunci cand ploua, palmele tale ard ca fulgere lovindu-se de pietre?
Ce teama ascunzi in ochi si in cuvinte? Ce zboruri te indeamna spre genuni? Ce ape-ti ard adancul, necuprinsul? Ce zbucium surd? Ce dor nebun?
Spune-mi de ce te-nfrupti pe saturate cu orice fruct cules din colb? Nu stii ca poamele cele mai dulci isi leagana-n secret povara carnii departe de pamant?
Spune-mi de ce te amagesti ca noaptea va vindeca angoasele de zi? De ce iti spui ca totul e zadarnic cand nici macar in infinit nu crezi? De ce te-mbeti cu propria-ti fiinta si spune-mi... totusi de ce nu ma vezi?

Te-am visat

Te-am visat in ultimul cantec. Aveai aripi de inger negru si parul un val de noapte. Apoi s-a petrecut o metamorfoza... ai crescut pana la cer, dintr-o data: un titan. Si erai departe. Asa de departe...

Ne desparteau un ocean si sapte vai aprinse de apus. Aveam o floare alba in par si roua in ochi. Nu intelegeam de ce trebuia sa fii atat de departe. Imi era greu sa-ti vad ochii, si se apropia furtuna.

Tema imi incolacise trupul in stransoare de sarpe. Te priveam in zare fara a te vedea de fapt. Stiam ca esti acolo si-mi doream sa-ti aud vocea pe care o stiam blanda, adanca... vocea unui profet. Vocea ultimului profet si vocea unei iubiri imposibile.

Dintr-o data visurile uitate intre foi inchise in cutia cu amintiri s-au razvratit si au scapat de sub povara altor vise. Naluca imi infiora din nou visele cu mai multa putere, asa... ca tunetul de noapte. Si Naluca... avea un chip, avea o voce, avea un nume. Numele tau.

Mi-ai dat putere sa cred si putere sa sper.

Tu...

Tu ai in suflet fulgerul de noapte
Cel nestiut de zei si de atei
Te simt in suflet ca pe-o rugaciune
Si plang cand ma gandesc la ochii tai.

Ma plec la adancimea unui gand,
Si fiecare val e alt destin
Am viata-ncatusata intr-un cant
Pe care nu-l patrunde nici un chin.

Tu prea departe, blanda resemnare
Si ascutita-i vraja, iar si iar,
Te simt in cea din urma incarnare
Si esti intaiul zbor de chihlimbar.

Ploua ca un blestem

Si inima ta inca ma arde.

Imi respiri pe tampla si simt sarutul lui Dionisos din nou. Ca un fir de pelin. Ce amar ti-e destinul

De ieri mi-ai promis ambrozie. Si ai uitat. Ca Dionisos. Si el ne-a uitat. Isi mai aminteste doar vinul. Si ca s-a nascut undeva in Tracia. Atat.

Tu ce iti mai amintesti?

Prima ploaie?

A fost in februarie.

Prima ninsoare? Nu am avut-o niciodata.

Primul rasarit? L-am petrecut in singuratate. Tu erai cu pelinul lui Dionisos.

Primul apus? Lumea ta nu are soare.