Argint si abanos-

Ai mai vazut cai de lumina cu copite de argint peste mari de jad, asa cum e marea noastra? I-ai mai auzit vreodata batatorindu-ti tamplele cu tropote de aur?

Azi a plouat, ca in fiecare zi. Aici e mereu sarbatoare - cumva cerul binecuvanteaza pamantul in fiecare zi - prea rar doar cu roua si soare. Dar azi a fost o ploaie calda, blanda - o ploaie imbietoare. M-am plimbat, cum o fac de atatea ori, respirand mirosul ploii. M-am plimbat ascultandu-mi pasii - si ecoul pasilor mei mi-a amintit de tropotul cailor: un ecou reverberat de peretii catedralei ce vegheaza de secole piata din centrul orasului. Mi-am umplut sufletul de ploaie si de cetina.

Mirosea a brad in drumul meu - piata impodobita de sarbatoare, cu brad, vin cald si briose proaspete. Ce binecuvantare. M-am gandit la tine: asa trebuie ca miroase pielea ta. A ploaie si cetina.

Mi-am scuturat ploaia din bucle blonde. Tu meriti un alt inceput. Sa ma cunosti asa cum sunt, cum nu m-am mai aratat niciodata in fata nimanui: pe deplin. Tu meriti sa-mi simti pulsul, sufletul, trupul si dragostea de ploaie. O lacrima mi-a ars obrazul, dar nu poti sa vezi lacrimi in ploaie.

Mi-am scuturat ploaia din bucle blonde cum ti-am spus. Si s-a petrecut o minune. Am binecuvantarea abanosului in par. Acum stii cine sunt. Ochii de jad pe care ii cunosti asa de bine stralucesc mai tare. Stralucesc pentru tine. Si inima-mi bate cu tropot de cal cu copite de argint peste mari de jad.

Identitate

Ce bine e sa-mi fii aproape, lumina mea. Ce bine sa-ti stiu chipul, ochii si zambetul limpede. Ce bine ca mi-ai iesit in cale cu aripi de inger deschise si trup de zburator. Ce bine ca ai un nume. Ce bine!

Cate nume ti-am dat! Cate identitati. In cati ochi ti-am cautat inima, sufletul, esenta... de cate ori mi-am inrosit genunchii cersindu-i destinului crud, ce nu mi te scotea in cale, indurare!

Si acum esti aici: inger stralucitor, Naluca!
Te-am iubit inca inainte de a ma naste si mai apoi. Te voi iubi pana la moarte, pentru ca soarta mi te-a scos in cale cand nici macar in apus nu mai credeam.

Nu stiu ce imi va aduce clipa. Mai important este prezentul, si poate un viitor in care stiu ca orice s-ar intampla, voi ramane in suflet cu tine aceeasi de azi. Si nu am sa te uit niciodata, Phil!

Incantatie

Noaptea cerne mii de stele
peste gandurile mele
si te vad stralucitoare
in secunde trecatoare
dansand bland, diva pagana
zana calda, zana buna
ce imi schimba ora-n vis
si dorinta in abis
si ma face sa tresar
cu privirea-i de clestar
si ma face sa cred iar
intr-un vis de chihlimbar
cand in parul tau potop
trec toti caii la galop.

Tu cu brate de Diana
si cu sani de sanziana,
imi fierbi sangele si-mi pare
ca-n secunde trecatoare
tu esti singura salvare,
cea din urma inchinare,
prima ruga, primul crez
ce ma-ndeamna sa creez
raiul dintr-un zbor albastru,
un nou cer cu un nou astru
si preschimba in culoare
fiecare sarbatoare!

M-as face roua de zi
iarba verde de ai fi,
m-as face si curcubeu
dac-ai fi tu cerul meu!
Si m-as face busuioc
sa iti port in par noroc
sa ma ceri si sa ma vrei,
sa te pierzi in ochii mei
sa mai ai ca pe-un rubin
prins in vraja unui vin
cand cu buze de fecioara
imi saruti pielea amara.

O, iti jur pe Dumnezeu
nu e altul cum sunt eu
sa te puna pe altare
tu, sublima inchinare!
Tu, zeita, tu, Diana
tu, iubirea mea profana!
Ia-ma ca-n ultima zi
simte-mi gustul ca sa stii
ca te port in gand mereu
pentru ca esti cerul meu!

Pentru Bogdan si curcubeul lui.
Mig - Schweich - Noiembrie 2007.

Bachata...

Ceasul bate o noua duminica. Aceeasi asteptare chinuitoare a gurii tale sa-mi franga roua buzelor. Aceeasi stralucire de jad in ochi, sa-ti invite sufletul la dans.

Asculta: primele tanguiri ale chitarii iti inclazesc sangele. Ochii incep a-ti straluci cu reflexe de onyx si chilimbar. Intregul trup iti este incordat ca un arc gata sa traga.

Si Afrodita te priveste de pe tronul ei de clestar.

Chitara tace. O clipa doar. Sa te lase sa-ti umpli plamanii cu aer. Si-apoi bachata iti umple sufletul. Iti curge in sange, o simti.

Gandeste-te la clipa de acum cnad esti departe de mine. Adu-ti aminte cum buzele mele asteapta gustul sarutarilor tale. Adu-ti aminte de ochii mei insetati de imaginea ta. Si nu uita ritmul. Sa nu-l frangi niciodata. Or Afrodita ne va pedepsi pe amandoi, cu rani de singuratate, disperare si neimplinire. Sa nu uiti asta!

Izvor de lumina

Cand te aud, imi susura izvoarele, ca intr-o poveste nerostita de nici o gura. Te port in suflet ore in sir, sub binecuvantarea fiecarei raze de soare, si-mi cresc aripi de dor sa te-ajung. Sa te ating. Sa-ti simt caldura intr-un dulce abandon.

Cand te aud, ma pierd in pulveri de cristal, pulveri fine ce-mi fac trupul sa para de aur. Atatea culori, atatea caldura. Si totusi ce singur mi-e zborul. Ce trist sa astept sa te aud in genunchi.

Glasul meu se pierde intr-o ruga pe care Demiurgul o refuza. O refuza acum. Inca nu e vremea, spune El. Si eu sterg inca o lacrima din izvorul de lumina pe care mi-l dai, in fiecare clipa. E destul sa spun doar numele tau.

Apoi te aud din nou si izvorul se schimba, se transforma in fluviu. Cata fericire imi aduce apropierea ta, si paradoxal... cat de mult doare sa ma las in voia curentului: sa nu mai stiu de mine.

Tu esti izvorul, dulce cavaler pe care evul mediu nu l-a putut tine in pagini prafuite de istorie. Tu esti dovada pura a viselor pe jumatate implinite. De-ar fi sa-mi oglindesc chipul pe vecie in ochii tai de cerb, nu ar fi de ajuns. Atat de mult inseamna pentru mine prezenta ta in lume. Atat de mult.

Balada

Ploaia s-a inecat in tine
plansul nu ti-e de ajuns
si din vreme-n vreme
vantul rascoleste un pacat:
sa te-apese in adanc
ca un pumn de vifor stramb.
Si te-ntrebi cand moare vantul
cine seamana pacate
si cine ti-abate drumul
indreptandu-te spre moarte?

Stii raspunsul, stii de ce.

In paduri ti-ai rupe pasii
si sub frunze de artar
ti-ai infige radacini
de durere si amar.
Zorii nu-i imbratisezi,
iti e teama de ce vezi,
iar crepusculul iti pare
un blestem rostit de zare
in culori imbietoare:
sa te legene pe veci
intre zei si stele reci.

Si chiar iti doresti sa pleci.

Nu ti-e teama de apus.
Il privesti cu nepasare
sfidand crud culori de soare.
Mult prea mult si prea putin
ai sorbit din vin venin
si in fiecare zi
inca bei
pentru ca stii
ca tot negrul unei nopti
se topeste-n vis nebun
daca poti sa bei otrava,
sa te lasi in voia ei,
sa o gusti pe indelete,
ori de cate ori ti-e sete.

Nu ai voie sa te ierti.

Cand te poarta-n furci durerea
furia se rupe-n ura
si te simti indata vant
rascolit de propriul gand.
Strangi din dinti si ti se pare
ca e lumea-ntreaga muta,
surda si abjecta, sluta.
Tipatul venit din tine
se izbeste de tacere
si se-ntoarce insutit
sa te prinda-n brate hatre,
sa te puna la pamant.

Tu pleci capul si zambesti:
Totusi, pentru ce traiesti?

Ce e un nume?

Este forta pe care ti-a harazit-o destinul. Puterea data de parinti, de visele lor, chiar inainte de a te naste. Orgoliul tau, esenta unei aripi de inger ocrotitor.

Ce e un nume, ma intrebi? Scurta definitie a trecerii prin lume, bucuria din ochii mamei cand isi imbratiseaza pentru intaia oara pruncul.

Un nume e binecuvantarea lui Dumnezeu, darul tau in lume. Bucura-te de el. Poarta-l cu mandrie. Nu murdari ceea ce ti-a fost daruit.

Prima secunda...

Ma apleaca secunda sub o povara nescrisa, nestiuta, neatinsa. Si stiu ca daca intind mana, inca mai pot sa ating timpul, asa cum faceam de mult, in copilarie, cand orele erau lut moale in palmele mele si le framantam in vise.

Port pe umeri povara magica a clipelor de atunci. Si ochii Nalucii inca ma urmaresc pretutindeni. Acum Naluca are glas, cuvinte sa-mi vindece sufletul si sa ma poarte in zbor albastru. Acum stiu unde este, cat de aproape in imposibila distanta ce nedesparte.

Am vazut inorogii peste mari galopand la tarmul tarii Nalucii. Am vazut copiii cladind palate de murex, am vazut... pentru ca noaptea m-a purtat in zbor nebun langa sufletul geaman ce ma priveste cu ochi de cerb din departare.

Acum ma rog pentru prima ninsoare.

Imi inchipui un Craciun cald, o magie de culori in care eu voi fi iar o vraja verde in curcubeu, cum eram pe vremea cand cautam izvoare.

Magie de univers albastru

Am calatorit in culori pe care nu le mai vazusem niciodata. Ce sentiment pur, profund si sensual.
Ce sentiment neasteptat... venind atat de tarziu de atat de departe. Si ce bine ca se intampla asa.
Te-ai inaltat din ireal in lumea amara pe care o traiesc zi de zi. Esti la o zi departare. Dansam dansul soarelui si lunii.

Orele trec in ritmul lor grabit, dar cand te ascult timpul moare. Esti secunda care trece si te traiesc asa cum nu am trait niciodata.

Si ma gandesc la departare. Ma simt neputincioasa in fata spatiului, vezi? Pentru ca timpul nu mai e de mult o problema. Esti timpul meu.

Esti mereu acolo, sublima prezenta a celui pe care l-am visat de cand am deschis ochii de pe cerul copilariei.

Cavalerul meu in armura de aur, inorog salbatic, print asteptand dansul ielelor pitulat printre salcii, nectar interzis, rasarit si apus.

Pentru tine

Cine sunt eu?

Tu mi-ai ales deja o identitate. Mi-ai gasit aripile spui? E bine. Le credeam de mult pierdute pentru totdeauna.

Ar trebui sa-ti multumesc? Fie! Sa zbori mai inalt decat mine.

Insa aripile... mi-au zdruncinat putin monotonia mersului pe jos. Si bucuria de a simti tarana calda sub talpi. Acum imi lipseste roua.

Aripile astea ma duc prea departe. Nu mai stiu sa zbor cu ele. Ma simt de parca mi-as fi gasit o identitate in timp ce am pierdut o alta.

E greu sa fiu cu tine, stii? Aripile astea ma poarta departe. Dar parca zburam in directii opuse. Parca nu avem acelasi drum. Parca...

Nu mai stiu cine sunt. Si ma intreb daca am fost vreodata. Nu-mi amintesc decat copacii goi intr-o iarna fara Craciun. Si stiu sigur ca am avut multe veri.

Spune-mi tu cine sunt, daca tot mi-ai gasit aripile. Daca tot a trebuit sa le gasesti.